E iarnă iar..., o simt

Cad pradă clipele mele, gerului de-afară ce mă cheamă urlând -
Gheare-ascuţite, colţi de aramă, nări fremătând şi ochii lucind.
Lumânarea ce-a ars jumatate-ntr-o noapte, topeşte în piept pumnale arzând
Si-aruncă luciri tot mai slabe, pe icoana din sobă, ce-ncerc de-aseară, de frig, s-o aprind.

Glasul îngheaţă, pasu-mpietreşte şi focul din mine moare trăind...,
În ceasuri din noapte cu vise deşarte..., clipe-ngheţate ard mistuind.

Ce se întâmplă?

Caut răspunsuri... Nu mi-aş fi putut închipui niciodată că activitatea mea pe net, care în principiu se rezumă la activitate literară, poate să atragă după sine astfel de urmări...
Îmi pun întrebarea cu ce anume poate să deranjeze pe cineva postarea unor gânduri?
Prima surpriză am avut-o atunci când am constatat că pseudonimul meu este asociat pe motoarele de căutare cu nu ştiu ce site românesc de tip „adult”; evident că nu am primit nici un răspuns la e-mail-ul trimis administraţiei acestuia şi m-am consolat gândindu-mă că neînregistrându-l la OSIM, nu aveam nici un drept să cer explicaţii. La ceva vreme, în urma unei replici mai acide la un comentariu făcut de o anumită persoana, la un text postat de mine într-un club de poezie pe unul dintre cele mai cunoscute „site-uri comunitate” din România, IP-ul îmi este blocat, iar ca urmare nu-mi mai pot accesa acel „profil” de acasă. Tot în acea perioadă site-ul meu personal a avut trei tentative de spargere, fapt sesizat direct de pe serverul Google care îmi asigură „hosting-ul”acestuia. Ultima grozăvie? Furtul de identitate... cum altfel pot să numesc faptul că fotografia mea personală este folosită ca poză de profil de către altcineva cu pseudonimul „sant_timid”? Iată dovada: http://picasaweb.google.com/vebwell.icar/FurtDeIde- ntitate/photo#5192933952089020290
Cerându-i explicaţii, acesta alege, nu cum era normal să-şi ceară scuze şi să nu mai folosească fotografia mea, ci să-mi blocheze accesul la profilul său. Iată dovada:
http://picasaweb.google.com/vebwell.icar/FurtDeIde- ntitate/photo#5192933952089020306
Una din persoanele care au cerut să le consider prietene abuzează cam în acelaşi mod şi-mi foloseşte fotografia ca „notă” la una din pozele postate de ea..., nu mă interesează contextul. Iată dovada:
http://picasaweb.google.com/vebwell.icar/FurtDeIde- ntitate/photo#5192933947794052978
M-am săturat! Opriţi-vă!

De-ale mele...

În concepţia mea, poezia se termină acolo unde îţi iei viaţa în mâini ca pe o bucată de plastilină şi încerci să-i dai formă; forma este poezie...,efortul nu; efortul înseamnă luptă, iar aceasta nu este poezie.
(vebwell)

Fetei din vis

Ai putea s-acoperi un întreg univers
Cu doar o parte din tine...?!

Gândeşte-te cât îmi doresc să zbor...
Cum aş putea s-o fac c-o singură aripă?
Un zbor planat, rămâne-o amagire...
Şi surogatul unui vis..., o coborâre lină.

Îmbrăţişări închipuite şi sărutări visate...;
Stând unul lângă altul, dar... spate-n spate.

Buzele-mi sunt negre de-atâtea muşcături...
În crânguri... sau sub clar de lună-n parcuri,
Îmi zambeşti tăcută şi mă răsfeţi în noapte
Să-mi beau amestecul de-absint şi mătrăgună
În care ai zdrobit, cireşe-amare coapte.
(vebwell)

De-ale mele...

Felul în care alegem să exteriorizăm gama sentimentelor de care suntem capabili, este reflecţia noastră în ceilalţi; iubirea... este o valenţă a frumosului din noi.
(vebwell)

Zidurile mele...

Nu-mi dărâma zidurile...
Au ajuns să facă parte din mine;
Întrebi dacă mi-e teamă?!
Eu îţi spun că mă dor.
Mă alinţi şi-mi zâmbeşti...
Şi odata cu-acestea
Mă îneci într-o mare de lacrimi,
Alegând pentru mine că e timpul să mor,
Să renasc din propria cenuşă...;
Am ajuns să cred că este-atât de greu,
Încat mă protejez cu ale mele ziduri
De incendiile mistuitoare
Şi de tot ce lasă-n urma lor.

Lasă-mi zidurile intacte
Să am pe umărul cui plânge...;
Nu mi le juca la zaruri
Când cetatea îmi zace-n ruine
Şi visele ajung să devină coşmaruri...
(vebwell)

Dedal fiul (...sau cum rescriu mitologia greacă)

Labirintului meu,
I-am făcut ziduri până la Soare,
Ca astfel, opera să-mi fie...
Cea mai cumplită închisoare;
Un simplu gând cu-a sa scânteie,
De evadare, să m-aprindă,
Ca lumânările să mă topesc
Şi-ncet să ard , răpus de apriga-mi dorinţă.
Aceea ce vine-n urma mea,
Deliberat, împinsă de a sa speranţă
Să ştie dinainte că-ntr-al meu palat,
Asterion îmi este gardian...,
Speranţa transformând-o în căinţă.

De e să zbor, o fac in vis...
Cu tine pentru totdeauna,
Deasupra lumii din abis;
Zeus, ţinându-ne cununa.
(vebwell)

Eternul meu vis... (haiku)

Eternul meu vis...,
În suflet imi deschide,
Poartă spre abis.
(vebwell)

Icar... sau Phoenix?

M-agăţ cu disperare de-o rază de lumină
Ce-n suflet naşte vise şi-n zilele ploiase...
Şi cum naufragiatul strânge-n braţe colacul de salvare,
Aşa le strâng în suflet... câmpiile albastre.
Ştiu zborul pe de rost...
Aripi îmi cresc în fiecare noapte,
Dar dimineţile pustii şi reci
Le frâng cu fiecare răsărit de soare;
Dar ce spun eu...?
Doar am murit şi nu-mi dau seama încă;
De-aş fi avut chiar nouă vieţi,
O rază de lumină nu ar putea s-ajungă
Să-mi crească aripi ca să zbor
Şi să renasc din propria-mi cenuşă fumegândă.
(vebwell)

foto: Piotr Kowalik