Strigă-mă pe nume...
Deschide-ţi braţele si cuprinde-mă!
Atinge-mă cu valurile...
Să privim răsăritul de soare împreună!
Sunt teama că “poate...” sau speranţa “de-a fi...”?
Eu sunt chemarea zilelor de toamnă
Petrecute în spatele perdelei de stropi,
A ploilor reci ce-n suflet te-ndeamnă
La strigate-n cor cu corbii din plopi.
Eu sunt hotarul între vis şi realitate,
În nopţile albe şi reci, de rugă spre stele...
Făcând diferenţa dintre viaţă şi moarte
Doar în gândurile şi sentimentele mele.
Sunt curcubeul dintr-o pictură abstractă,
În tabloul dorinţelor tale, denumit “Ce păcat...”,
Lucrat în tempera, ulei si acuarelă,
Cu penelul înmuiat în speranţă şi-aproape uscat.
Sunt flacara vie transformată-n cenuşă
De cuptorul fierbinte construit în noroaie,
Încins pân-la roşu de iubirea-ţi nespusă,
Cu-n strop de benzină şi o claie de paie.
Pentru tine sunt o alternanţă de cald si rece
În procesul de aliere al entităţii mele;
Cu experienţe ciudate timpul îţi trece
Nisipul să-l faci aur, pentru ale tale castele.
De fapt, tu înca... te-ntrebi cine sunt eu;
Eu sunt o alternanţă de alb si negru,
Sunt o îmbinare între bine şi rău,
Sunt cel care sunt...şi acela, doar eu.
(vebwell)...şi-atât
Trag linii imaginare şi adun clipele trecute cu clipele rămase –
Matematica elementară a oricărui sfârşit..., sau început de drum;
Formule de viaţă de alţii trăite, verificate sub lupă, se-arată a fi false
Şi mă obligă la analize savante făcând brazde adânci... în tot ce e fum.
Demonstraţii simple dovedesc calcule greşite făcute în graba tinereţii;
Scăderi şi-nmulţiri de ocazii puse-n paranteze, sunt numitorul comun
Al tuturor trenurilor pierdute sau... câştigate la ruleta rusescă a vieţii;
Din rezultat, extrăgând radicalul pătrat, tot ce rămâne este doar scrum.
(vebwell)
Tu nu dueluri îţi doreşti...,
Ci doar durere să provoci ca lacrimi să apară,
Dar cu durerea m-am obişnuit
Şi-am devenit imun la ea încă de astă primavară.
Tu cea care strigi după manuşa ta de catifea
Şi presupui ca porumbeii ţi-au furat-o...
Doar eu sunt vinovat..., dar n-am fugit cu ea,
Ci iată, cu una-n fier turnată ţi-am schimbat-o.
(vebwell)
Am devenit rudă cu clipele ce mor...
Cronos le este groparul si preot, Eol.
De azi voi plânge întruna,
Că Steaua Polară mă minte...,
Că nordul, pe hartă,
Nu ştie să-l prindă în ţinte.
De azi accept în mine pustiul
Nopţilor reci ca şi Luna;
Mă chinuie doar gândul,
Că ei, oricum, îi este totuna...
De azi n-am să mai dorm niciodată,
Căci visul se transformă-n coşmar
Cu jocuri bizare de-a viaţa,
Pe maluri de râu, transformate-n hotar.
(vebwell)
Eu nu cumpăr vise..., eu le creez;
În nopţi albe şi reci, pustii de cea fost,
Dorul de viaţă trăieşte prin mine.
Nu Luna mi-e visul...,
Ci eu, cel ce-am rămas din tot ce-ar fi fost.
Nu-mi strig neîmplinirea;
Ce rost ar avea să tângui otrava
Ce-mi picură-n suflet nelinişti de mine create...;
Doar îmi murmur speranţa
Că ce eşti, de fapt, oricum n-ai fi fost.
Nu bat la porţile tale...,
Ci deschid uşi către sufletul meu.
Trecând de la vis la agonie...,
Îmi car paşii – povară
Prin cotloane nedesluşite ale minţii,
Nebunii cântate în cor doar cu tine;
Aceleaşi strofe, „doar”... melodii diferite.
Eu nu cumpăr vise, le creez, dar nu vând...
Caut în tine vibraţia trăirilor mele,
Stea Polară pe cerul lumii din mine;
Până atunci rămâi doar un vis
A ceea ce simt şi din păcate n-am găsit să fi fost.
(vebwell)
Cred cu tărie că a fi altruist este un mijloc de a te apropia de perfecţiune. Altruismul în sine, nu constă neapărat în a oferi, ci mai degrabă... în a te dărui; suntem oglida celorlalţi din jurul nostru, în egală măsură cu ceea ce... alegem să etalăm.
(vebwell)
Eu: (ţipând) “zborul spre lună nu este banal…”
Ecoul: “E zborul tău…”, “E zborul tău…”
Eu: (în şoaptă) “mi-l doresc…”
Ecoul: (ţipând) “Dar luna, te doreşte?”, “Dar luna, te doreşte?”
Eu: (către ecou): “Vreau…”
Ecoul tace.
(vebwell)
Carnavalul “iubirilor cu măşti ce mint”.
Noapte neagră cu stele…lipsă.
Te amăgeşti cu râsete, te minţi că n-o să doară…
Nu muzică, ci zgomot din piepturi se revarsă…
În oraş e sărbătoare mare.
La colţ de străzi se cântă fericirea speranţelor pierdute
Şi se strigă nemurirea viselor deşarte.
Confetti-n nori, deasupra se-adună
Şi-mi seamănă, în suflet vânt şi-n ochi furtună.
Undeva în depărtare, pe sicrie goale, încă,
Se dansează în ritmul stângăciilor sentimentale.
E Carnavalul Iubirilor Pierdute
Şi a “clipelor de vis” demult uitate.
Ştiu, eu te-am adus aici…; tu ţi-ai dorit-o.
(vebwell)
; bineinteles ca si “englejii” stiu ce este aia pleonasm, dar ce mai conteaza?! o greseala de exprimare, atunci cand tot ce gasesti in el (recipientul) este o intreaga cacofonie? iubesc literatura atat cat ma duce pe mine… sufletul in privinta caruia gandesc cu inima. Daca ajung sa gandesc cu creierul, atunci este cacofonie.Cu siguranţă... "frumuseţea interioară" există în fiecare din noi...; Sunt momente în care ne dorim atât de mult ca acesta să fie exprimată, încât să nu reuşim să scoatem nici macar o silabă..., nefiind vorba de neputinţă, ci mai degrabă de ceea ce vrem să exprimăm – „superlativul superlativului”; a exterioriza "frumuseţea din tine” nu înseamna neapărat să creezi ceva anume, aceasta se poate transmite şi empatic..., important este sa vrei să o împarţi cu cel de lângă tine.
(vebwell)
Cele mai valoroase lucruri din viaţa ta se pot reduce la sintagma „dragostea faţă de...”.
Nu spune că mă cunoşti şi mă înţelegi…; gândeşte şi simte ca mine şi atunci te voi crede, fără a fi nevoie să rosteşti măcar un cuvânt…
(vebwell)
Dragostea poate fi asemuită cu o floare...; sădeşte-o pe malul mării şi nu va avea timp să prindă rădăcini... Încearcă să o sadeşti în piatră – zadarnică amăgire...; cel mai bun sol, este sufletul celui drag ţie; chiar dacă acesta trebuie lucrat, ai cele mai bune şanse ca floarea sădită de tine, să înflorească. Odată sădită, totul depinde de tine...
(vebwell)
VEBWELL - GÂNDURI RĂZLEŢE © 2008 Template by Dicas Blogger.
Share on Netlog!
