Cine sunt eu...

Sunt teama că “poate...” sau speranţa “de-a fi...”?

Eu sunt chemarea zilelor de toamnă
Petrecute în spatele perdelei de stropi,
A ploilor reci ce-n suflet te-ndeamnă
La strigate-n cor cu corbii din plopi.
Eu sunt hotarul între vis şi realitate,
În nopţile albe şi reci, de rugă spre stele...
Făcând diferenţa dintre viaţă şi moarte
Doar în gândurile şi sentimentele mele.
Sunt curcubeul dintr-o pictură abstractă,
În tabloul dorinţelor tale, denumit “Ce păcat...”,
Lucrat în tempera, ulei si acuarelă,
Cu penelul înmuiat în speranţă şi-aproape uscat.
Sunt flacara vie transformată-n cenuşă
De cuptorul fierbinte construit în noroaie,
Încins pân-la roşu de iubirea-ţi nespusă,
Cu-n strop de benzină şi o claie de paie.
Pentru tine sunt o alternanţă de cald si rece
În procesul de aliere al entităţii mele;
Cu experienţe ciudate timpul îţi trece
Nisipul să-l faci aur, pentru ale tale castele.

De fapt, tu înca... te-ntrebi cine sunt eu;
Eu sunt o alternanţă de alb si negru,
Sunt o îmbinare între bine şi rău,
Sunt cel care sunt...şi acela, doar eu.
(vebwell)...şi-atât