Încă un vers...

inspirată de poemul "Cerc" al Leonidei Lari

Tânjind amarnic după versul tău
Aripa mi-e sculptată-n piatră
Şi zborul mi se frânge-n gratii mai mereu...
Tu-n vers mă iartă.

Cu rugăciuni şi lumânări aprinse
Înclin tot cerul pe o parte,
Un vers să ţi-l implor, cu stele ninse,
Într-o noapte.

Mă iartă dar..., că vina nu mi-e mare;
Un vers ajuns-am să cerşesc...
Că fără poezie, întreaga-mi lume moare
Încă un vers..., atâta îmi doresc.

Unui vis

Ar fi deajuns să ceri iertare
Să îmi promiţi că nu mai faci
Şi-ai construi o punte nouă
Din trandafiri şi mii de maci.

Un curcubeu ţi-ar fi cunună
Sub cerul tot, primit în dar
Cenuşa dragostei să-nvie
Prin stelele sacrificate pe altar.

Sărut de-acum pământul negru
Ce poartă paşii mei spre casă
Îmbrăţişând tot universul...
La piept, cu rochia-ţi de mireasă.

M-aş dărui chiar astăzi ţie
De-aş ştii că-n taină 'ţi pare rău
Că ai plecat lăsând în urmă
Pe mine-n viaţă... eu, iubitul tău.

CLX - stări de spirit

Firesc ar fi să mor odată...,
Lăsând în urma mea doar scrum,
Vărsând cea mai rămas în călimară,
Pe coala de hârtie, să mă prefac în fum.

Firesc ar fi ca focul să se-ntindă,
Să ard pământul tot cu el
Şi-apoi să ar prin oase calcinate,
Cu inima turnată în lamă de oţel.

Prins între două lumi

Întind braţele...
cuprinzând tot universul zilelor trecute.
Picături de rouă îmi inundă fruntea şi ochii
Curgând râuri pe obraji
până in colţul buzelor mute.

Cu fiecare pas prin galaxie
Mai arunc o clipă in fântâna timpului
Prima..., sau poate cea de pe urmă
în jocul prostesc al dorinţelor ce se vor împlinite.

La fiecare răsărit al atâtor sori
Mai mor cate o zi
sau îmi las furată o viaţă,
Evident,
a mea de fiecare dată,
Iar apoi o iau de la capăt
Alergându-ţi prin inimă ca un dor...

Voi trece prin copilărie
Orfan,
Fără stele-mamă.
Împiedicându-mă în razele de lună,
Plângând singur pe o Cale Lactee lăturalnică,
Voi creşte galopând cu caii tăi sălbatici.

Adolescenţa îmi va da aripi de foc
Şi voi străluci în palmele tale
Făcute căuş
Încercând să mă prindă...
Sau poate, furişându-te în grădină
Să priveşti stelele în toiul iernii
Îţi voi aprinde trupul pe rugul dragostei
Încălzindu-ţi pântecul
De unde mă voi naşte lumină.

Marea şi nisipul

Amintiri se zbat în lanţuri grele
Ca bilele de-oţel, rănind pământul
În nopţile cu cerul plin de stele
Şi lună ce-şi ascunde-n zâmbet trupul.

De mână cu eternitatea mută,
Pustiul îmi aşterne-n suflet zarea –
Prietenul meu bun, de vreme multă;
Îmi cântă la ureche marea...

Cu valuri roşii în apus de soare
Spălându-mi rănile încătuşate
Mă face să visez la evadare
Tot promitându-mi... viaţă după moarte.

Îmbrăţişându-mă în miez de noapte,
Furând puţin câte puţin din mine,
Săruturile ei insinuante
Şoptesc, cântându-mi... “orice lângă tine”.