Prins între două lumi

Întind braţele...
cuprinzând tot universul zilelor trecute.
Picături de rouă îmi inundă fruntea şi ochii
Curgând râuri pe obraji
până in colţul buzelor mute.

Cu fiecare pas prin galaxie
Mai arunc o clipă in fântâna timpului
Prima..., sau poate cea de pe urmă
în jocul prostesc al dorinţelor ce se vor împlinite.

La fiecare răsărit al atâtor sori
Mai mor cate o zi
sau îmi las furată o viaţă,
Evident,
a mea de fiecare dată,
Iar apoi o iau de la capăt
Alergându-ţi prin inimă ca un dor...

Voi trece prin copilărie
Orfan,
Fără stele-mamă.
Împiedicându-mă în razele de lună,
Plângând singur pe o Cale Lactee lăturalnică,
Voi creşte galopând cu caii tăi sălbatici.

Adolescenţa îmi va da aripi de foc
Şi voi străluci în palmele tale
Făcute căuş
Încercând să mă prindă...
Sau poate, furişându-te în grădină
Să priveşti stelele în toiul iernii
Îţi voi aprinde trupul pe rugul dragostei
Încălzindu-ţi pântecul
De unde mă voi naşte lumină.