Oamenii... (fragment de manuscris)

Oamenii, cu toţii, suntem la fel...; nu există cineva care să nu fie animat de dorinţa de frumos, iar prin aceasta, de posibilitatea de a fi mai bun, nu în sens competitiv; doar etalonul estetic este cel care face diferenţa. Nu există oameni comuni şi oameni deosebiţi... eventual, oameni care ştiu şi au posibilitatea de a-şi descoperi acest potenţial... şi oameni care... nu ştiu să se exteriorizeze. Preocuparea faţă de această latură umană este într-adevăr cea care îţi conferă un anumit avantaj, prin aceea că măreşte sensibilitatea la vibraţiile celor din jur.

(vebwell)

Fragment de manuscris

O gândire analitică nu exclude trăirile afective ale individului, ba mai mult, îndrăznesc să spun că aceasta le amplifică; gândiţi-vă doar la faptul că un personaj superficial nu ar putea să distingă întreaga paletă de tonuri şi vibraţii din jurul său, iar în opinia mea, acest lucru nu poate să se realizeze decât prin profunzimea cu care urmează să interpreteze modul de exteriorizare al celor din jurul său; sensibilitatea la acesta şi felul în care alege să răspundă, rămân totuşi cele care crează sau distrug punţi...

(vebwell)

Vise şi aripi

Visele toate prind aripi
Şi-acoperă cerul ca smoala
Şi plouă într-una cu lacrimi
Născând pe lume-ndoiala.

Şi plouă cu sânge şi-i doliu;
La mine în suflet sunt treze
Şi soapta şi visul şi dorul
Viselor toate uitate-n amieze.

Şi plouă în suflet cu doruri
Şi-acoperă cerul cu vise,
Zburând pe rând câte una
Clipele trec şi sunt triste.

Copac rămas fără stoluri,
Scrâşnind din dinţi, aştept vijelia
Nopţilor lungi ca şi anii
Şi-a iernilor ce-aduc nemurirea.
(vebwell)

Despre lupta cu tine însuţi

A ştii când să renunţi este un act de curaj; nicidecum în faţa celui în favoarea căruia o faci…, dar cu siguranţă în faţa propriului orgoliu; nu este un act de eroism, ci mai degrabă, unul de penitenţă...
(vebwell)