Culmea dragostei (acrostih)
Retrăiesc clipa ultimului tău sărut...
Amăgitoare imagine ce-mi stăruie-n minte;
Mă rog să mai stai măcar un minut,
Astfel, sperând să pot să te sculptez în cuvinte,
Nopţile albe transformându-le-n vise.
Florile toate ţi le-aştern la picioare...
Iubito, ce-apari şi dispari cum voia-ţi dictează,
Dorul de tine nu este-ntâmplare,
E dorinţa de-o viaţă, a singurătăţii ce ziua viseză
Lacrimi în suflet ce inundă tot universul.
Unic mi-e gândul... şi-acela-i la tine;
Nimeni nu poate să-mi schimbe destinul:
Un drum lung, presărat cu sute de şoapte,
Însă o singura şi străină chemare în noapte.
Viaţa mi-e visul si visul îmi este dorinţa,
Iar aceasta, departe mă ţine de toate...
Speranţa că totuşi exişti, îmi subjugă voinţa.
(vebwell)
1 Comentário:
Viata ta devenita vis, poate fi din aceeasi familie de vise, in care un arbust aparea, ii cresteau frunzele, bobocii, ii priveam florile galbene deschizindu-se, nu stiam ca ciclul de viata al plantelor, ca universul poate fi modificat, visind. E visul samanului a carui cuvinte stapineste lumea iubind-o, transformind-o in lacrimi, cristalizind-o. E un dans al ielelor, ametitor, muzica impune ritmuri noi, coregraful abia le inregistreaza, sperind sa le repete.
Trimiteți un comentariu