Culmea dragostei (acrostih)
Retrăiesc clipa ultimului tău sărut...
Amăgitoare imagine ce-mi stăruie-n minte;
Mă rog să mai stai măcar un minut,
Astfel, sperând să pot să te sculptez în cuvinte,
Nopţile albe transformându-le-n vise.
Florile toate ţi le-aştern la picioare...
Iubito, ce-apari şi dispari cum voia-ţi dictează,
Dorul de tine nu este-ntâmplare,
E dorinţa de-o viaţă, a singurătăţii ce ziua viseză
Lacrimi în suflet ce inundă tot universul.
Unic mi-e gândul... şi-acela-i la tine;
Nimeni nu poate să-mi schimbe destinul:
Un drum lung, presărat cu sute de şoapte,
Însă o singura şi străină chemare în noapte.
Viaţa mi-e visul si visul îmi este dorinţa,
Iar aceasta, departe mă ţine de toate...
Speranţa că totuşi exişti, îmi subjugă voinţa.
(vebwell)
Share on Netlog!
Viata ta devenita vis, poate fi din aceeasi familie de vise, in care un arbust aparea, ii cresteau frunzele, bobocii, ii priveam florile galbene deschizindu-se, nu stiam ca ciclul de viata al plantelor, ca universul poate fi modificat, visind. E visul samanului a carui cuvinte stapineste lumea iubind-o, transformind-o in lacrimi, cristalizind-o. E un dans al ielelor, ametitor, muzica impune ritmuri noi, coregraful abia le inregistreaza, sperind sa le repete.
Trimiteți un comentariu