Vrei să vorbim despre frumuseţe? De ce nu despre viaţă, sau mai degrabă despre felul în care izbutim să trecem prin ea, astfel încât odată ajunşi la capătul "Ei" să putem spune: "iată, viaţa mea este oglinda mea" si odată ajuns... dincolo, voi putea privi cu seninătate chipul ce se uită mirat şi întrebător la mine spunându-şi că dreapta lui este stânga mea şi invers.
De ce despre viaţă?!... poate pentru că doar prin ea însăşi am învăţat semantica cuvântului "frumuseţe" în egală măsură cu cea a cuvintelor “rău” si “urât”…, căci pentru a putea vorbi despre frumuseţe este necesar să cunoaştem mai întâi..., sau cel puţin să cadem de comun acord asupra noţiunii în sine.
Nu vreau să afirm că etalonul estetic este generat doar de personalitatea sau caracterul nostru, ci de un întreg ansamblu de factori ce au în esenţă o mai mare sau mai mică legatură cu regulile de etica şi morală, cu convenţionalismele mai mult sau mai puţin consacrate.
Vorbind despre frumos, putem vorbi în egală măsură şi despre bine, noţiuni aflate de aceeaşi parte a baricadei, constituente ale progresului, ale evoluţiei... ale ascensiunii.
Oare am fi reuşit să cunoaştem sensul noţiunilor "bine" şi "frumos" în cazul în care nu am fi putut pune la antipod noţiuni ca "rău" şi "urât"? Prin însăşi existenţa sa, "răul" are latura sa bună – de a creea posibilitatea de cunoaştere a "binelui"... trăim într-o lume pozitivă..
În fizică se poate vorbi în mod abstract despre lumi în care nu există forţă gravitaţională şi de frecare; de ce nu am putea vorbi şi despre lumi sau societăţi în care nu există reguli de etică sau morală, în care convenţionalismul este inexistent. Ne este greu să ne imaginăm o astfel de lume... sau mai degrabă, implicit în mintea noastră se creează imaginea de haos, neputănd vorbi despre un grup social fără ca membrii acestuia să nu fie supuşi unor ansambluri de reguli de care însăşi existenţa grupului depinde şi… cred că implicit, a fiecarui individ in parte.
Frumuseţea este necesară prin însăşi complexitatea ei semantică; este esenţa existenţei grupului, necesară prin însăşi instinctul de conservare - cărămida evolutivă a oricărei fiinţe.
Se poate vorbi de diferite stadii de înţelegere sau percepţie a frumosului, corespunzatoare treptelor de evoluţie spirituală a omului – la început, ideea de frumos a fost sinonimă cu noţiunea de bine, ca mai apoi, cele două noţiuni să devină distincte, odată cu dobândirea capacităţii de înţelegere a noţiunilor abstracte, odată cu preocuparea pentru o cultivare a spiritului în egală măsură cu cea a trupului sau chiar depăşind-o.
Câţi dintre noi suntem capabili de a ne umple sufletul cu bucuria vederii unei flori?
Ar trebui creat un cult al frumosului...
(vebwell)
Share on Netlog!
